Următoarea transmisie Live:

Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți.

1 Tesaloniceni 5:14

Departament

Școala Duminicală

Școala Duminicală este o parte foarte importantă a bisericii noastre, este locul unde Dumnezeu formează generația următoare, folosindu-se de oamenii care astăzi sunt gata să stea la dispoziția Lui si să modeleze cu dragoste, răbdare, înțelepciune si tact pedagogic sufletele si caracterele copiilor, pregătindu-i pentru împărăția lui Dumnezeu!

pentru viitor

Copii noștri

Suntem conștienți de importanța pe care o au copiii, ei reprezentând în primul rând prezentul și apoi viitorul nostru ca biserică. Copiii sunt sufletele curate pe care Dumnezeu ni le-a încredințat ca să le creștem pentru a cunoaște despre El, dar mai ales pentru a-L cunoaște în mod personal pe El, încă din copilărie!

De aceea, avem misiunea de a-L face cunoscut copiilor pe Dumnezeu, după întelesul lor, în acord cu nevoile lor și folosind metode potrivite lor! Iar grupele de Școală Duminicală reprezintă cadrul perfect în care copiii au părtășie unii cu alții în fiecare duminică, cântă împreună spre slava lui Dumnezeu, învață versete biblice, cunosc Biblia și pe Autorul ei, se roagă lui Dumnezeu și învață practic cum Îl pot crede și iubi pe Dumnezeu din toată inima lor.

În prezent, în cadrul departamentului de Școală Duminicală activează 7 grupe de copii, având în total aproximativ 300 de copii cu vârsta între 4 și 12 ani. Fiecare grupă este slujită de o echipă de 4 sau 5 învățători, ajutați de adolescenți.

Implicarea echipei

Învățătorii noștri

Pentru învățătorii de Școală Duminicală, se organizează cursuri de instruire, unde ei învață să slujească copiilor și să-l prezinte pe Dumnezeu și adevărurile biblice în mod cât mai eficient pentru ei (Școala PRO 7, Cultul Creștin Penticostal, Departamentul Familii, Tineret, Copii).

Iar adolescenții cu chemare de la Dumnezeu pentru lucrarea cu copiii sunt încurajați și îndrumați să se implice în grupele de copii, pe principiul uceniciei în orice lucrare!

Pe lângă cele 7 grupe de copii, mai funcționează o grupă pentru copiii cu nevoi speciale, unde acestor copii deosebiți li se explică despre Dumnezeu la nivelul capacității lor de înțelegere.